You are currently viewing Ejaculare Precoce: Cum să termini când vrei tu

Ejaculare Precoce: Cum să termini când vrei tu

6 Tehnici instante pentru ejaculare precoce: Cum să termini când vrei tu

Sunt două lucruri pe care orice bărbat le dorește. Primul este să-și mărească penisul și al doilea să termine mai greu.

Diferența dintre cele două dorințe este că prima nu se poate realiza. Asta, dacă nu cumva ai zeci de mii de Euro pentru operație și vrei să riști să ajungi impotent.

Ejacularea precoce este o problemă foarte des întâlnită. Aproximativ 2 din 3 bărbați termină mai repede decât își doresc la un moment dat în viață. Și aproximativ 1 din 3 experimentează ejacularea precoce cu regularitate.

Așa că, întrebarea potrivită este „Cum să ejaculez mai greu?”.

Sau, „Cum să nu îmi mai dau drumul repede?”.

 

Semnul Intrebarii - cum ejaculezi mai greu

 

 

Există pe Internet foarte multe tehnici pentru întârzierea ejaculării, însă majoritatea te obligă să te oprești din sex, ceea ce este foarte enervant.

Tehnicile din acest articol sunt special concepute astfel încât să nu fie nevoie să te oprești din sex atunci când vrei să îți dai drumul mai greu.

Ideea este că aceste tehnici gândite pentru ca tu să termini mai greu se concentrează cu adevărat pe sursa motivului pentru care ejaculezi repede.

Ejacularea precoce: de ce ejaculezi repede?

Dacă ai citit articolul anterior despre cauzele ejaculării precoce: de ce ejaculezi repede, poți să sari peste această secțiune.

Dacă nu ai făcut-o, îți recomand să începi de acolo. Dacă nu ai timpul necesar, o să-ți prezint pe scurt cum ejaculezi, ca să poți înțelege cum funcționează aceste tehnici și cum să le aplici pentru ca să nu te temini repede.

Ejacularea este un reflex muscular al orgasmului.

Orgasmul și ejacularea sunt două procese diferite, dar nu voi intra în detalii aici.

Orgasmul, la rândul său, este provocat de tensiunea acumulată în mușchii tăi din zona pelviană. Cu cât acumulezi mai multă tensiune, cu atât te aproprii mai mult de orgasm și ejaculare.

La orice mic stimul sexual pe care îl primești, mușchii tăi pelvieni se contractă. Uneori se contractă atât de ușor încât nu prea poți să simți.

Cu cât ești mai încordat sau mai excitat, cu atât mai repede acumulezi tensiune.

Fie că tot procesul durează 30 de secunde, sau 30 de minute, această tensiune îți provoacă ejacularea.

Scopul tehnicilor din acest articol este să te ajute să eliberezi tensiunea acumulată în regiunea pelviană, ceea ce te va ajuta să ejaculezi mai greu.

Tipuri de tehnici pentru a termina mai greu

Tensiunea acumulată în regiunea pelviană este cea care provoacă ejacularea.

Sunt 2 metode prin care putem scădea riscul unei ejaculări precoce. Și astfel, să ajungi să îți dai drumul mai greu.

Prima metodă este prin eliberarea tensiunii din regiunea pelviană, iar a doua este prin micșorarea nivelului tensiunii care se acumulează, prin distragerea atenției asupra altor stimuli.

1. Folosește-ți mâinile pentru a ejacula mai greu

Cea mai bună metodă pentru a scădea nivelul de tensiune care se acumulează în regiunea pelviană este prin a-ți distrage atenția de la stimulii resimțiți în penis.

Există tehnici care te pun să te gândești la altceva în timp ce faci sex sau să rezolvi probleme de matematică. Dar nu sunt eficiente și, în plus, nu oferă nici plăcere.

Cea mai bună metodă pentru a-ți distrage atenția de la stimulii oferiți de penis astfel încât să ejaculezi mai greu este prin folosirea mâinilor.

Mâinile noastre sunt făcute pentru a atinge și pentru a simți. Totuși, în timpul sexului, majoritatea bărbaților uită că au mâini. Nu îți strânge degetele ca un pumn. Ține-le deschise și descoperă cu ele corpul partenerei tale.

Dacă vrei să nu îți mai dai drumul așa repede, concentrează-te pe zonele mai puțin sexuale ale partenerei. Mângâie părul, spatele și zona exterioară a picioarelor. Și simte senzația care se simte atunci când îi atingi pielea de sus în jos.

Nu te gândi la reacția ei. Cu siguranță îi va face plăcere când o vei atinge. De fapt, femeile se plâng că nu sunt atinse suficient de mult de bărbații cu care fac sex.

2. Tehnica respirației pentru a termina mai greu

Așa cum am specificat în articolul anterior, modul în care respiri atunci când faci sex este cel mai important dacă vrei să termini mai greu.

Degeaba aplici orice fel de tehnici pentru a ejacula greu, dacă nu respiri corect. Pentru că senzația de a ejacula repede va reveni instant. Așa că, orice ai face, nu sări peste această tehnică.

Așa cum este adevărat în toate artele marțiale, sporturile și practicile meditative, respirația ta este poarta de acces prin care poți câștiga controlul asupra corpului tău.

Respirația este atât involuntară cât și voluntară. Altfel spus, respirăm în mod normal fără să ne gândim că o facem, dar putem alege să schimbăm ritmul în care respirăm și adâncimea respirației noastre.

Oricât de ciudat ar părea, învață să îți controlezi respirația și vei avea cheia controlului ejaculării.Respirația ta este legată de ritmul cardiac. Dacă respiri repede și superficial, la fel cum respiri după ce alergi un sprint, ritmul cardiac se mărește. Dacă respiri ușor și adânc, ritmul cardiac va scădea.

Un ritm cardiac ridicat este primul semn că te apropii de momentul ejaculării, ceea ce înseamnă că dacă respiri repede și superficial, te apropii de ejaculare și îți dai drumul repede.

Deci, primul pas în obținerea controlului asupra ejaculării și în a reuși să termini mai greu este să înveți cum să respiri adânc și încet.

  1. Stai jos pe un scaun cu spatele drept și cu picioarele atingând podeaua.
  2. Pune mâinile pe burtă și relaxează-ți umerii.
  3. Inspiră prin nas și simte cum partea de jos a abdomenului se mărește.
  4. Ține pieptul relaxat și expiră cu putere ca să împingi abdomenul înapoi în interior, de parcă îți sugi burta înspre șira spinării. De asemenea, simte cum penisul și testiculele tale sunt trase în sus.
  5. Repetă pasul 3 și 4 între 8 și 36 de ori.

Ține minte că așa trebuie să respiri și în timp ce faci sex. Acest exercițiu te va ajuta să te obișnuiești să respiri în modul corect.

De preferat ar fi să urmezi exercițiul zilnic timp de 1, 2 săptămâni.

3. Folosește tehnica limbii pentru a nu termina repede

Limba poate fi folosită pentru a ejacula mai greu. Nu, probabil nu este ceea la ce te gândești tu.

Tehnica limbii este foarte simplă și este o modalitate bună pentru a termina mai greu.

Scopul principal este să-ți distragă atenția de la stimulii resimțiți în penis.

Așa că, cu vârful limbii începe să desenezi un cerc imaginar pe cerul gurii. În timp ce faci sex, continuă să îți folosești limba în sens circular, chiar până în spatele gurii, atât cât este posibil. O să te gâdile ușor, nu te speria.

Metoda te ajută să ejaculezi greu, schimbând concentrarea ta pe alte senzații față de cele simțite de penis. Cerul gurii este extrem de sensibil și gâdilatul este eficient în schimbarea concentrării tale.

4. Împingerea mușchiului pelvian.

Această tehnică este foarte bună pentru a elibera tensiunea din regiunea pelviană, ceea ce te va ajuta să amâni ejacularea și să termini mai greu.

În momentul în care simți că te apropii de ejaculare, împinge mușchiul pelvian înspre afară.

Cum faci asta?

Acest mușchi se află între testicule și anus și îl poți împinge așa cum ai face dacă ai încerca să faci „treaba mare”.

Sau, poți să-ți imaginezi că ai penisul erect și că ai un prosop peste el. Concentrează-te să ridici prosopul. Acela e mușchiul pe care să îl controlezi. Dar, pentru a împinge mușchiul înspre afară trebuie să faci exact opusul ridicării prosopului.

Împingerea mușchiului pelvian reușește să relaxeze toată regiunea responsabilă cu ejacularea precoce. Și importanța constă în împingerea mușchiului fără a încorda mușchii din jur. O să-ți fie greu să faci asta la început, dar cu puțin antrenament o să reușești.

5. Tehnici mentale de întârziere a ejaculării

Dacă vrei să înveți cum să îți dai drumul mai greu trebuie să înveți cum să îți controlezi atenția și gândurile din timpul sexului. Așa vei întârzia ejacularea.

Problema principală pentru care ejaculezi repede este că te concentrezi doar pe senzațiile trimise de penis. Mută atenția așa cum ți-am arătat deja mai sus.

Concentrarea ta trebuie să fie pe parteneră și pe senzațiile resimțite. Așa că, mângăie corpul fetei și îndreaptă atenția pe zonele non-sexuale.

Sexul va fi mai plăcut

Când ești concentrat pe fiecare senzație, pe respirația ei, pe mirosul părului te pierzi în moment. Și te bucuri mai mult de sex în adevăratul sens al cuvântului. Fără să resimți doar ceea ce îți transmite penisul.

6. Butonul de 1 milion de dolari.

Există un anumit punct pe perineul tău, chiar între anus și testicole.

Această tehnică este una foarte veche și a fost descoperită undeva în China antică. Singurii care știau de locația acestui buton erau maeștrii Taoiști, așa ziși maestrii ai sexului.

Acest buton era numit butonul de un milion de monede de aur (nu existau dolari în acea vreme) pentru că se spune că atât te costa ca un maestru Taoist să îți arate locația exactă.

Această tehnică nu trebuie însă folosită în exces. Ea este ultima linie de apărare și implică oprirea manuală a ejaculării.

După cum ți-am spus, ejacularea și orgasmul sunt două acțiuni fizice separate. Poți avea un orgasm fără să ejaculezi.

Tehnica implică apăsarea perineului pentru a opri ejacularea, dar nu și orasmul.

Cum găsești perineul

Îl localizezi la jumătatea distanței dintre anus și testicule. Îl găsești ușor pentru că pulsează în timpul orgasmului.

Așa că, uite ce să faci:

Apasă tare perineul atunci când simți că urmează să ejaculezi. Continuă să apeși atâta timp cât durează orgasmul. Te poți opri atunci când simți că toate contracțiile s-au oprit.

Când apeși perineul nu vei ejacula fizic, însă senzația plăcută a orgasmului va rămâne. Poți încerca tehnica de unul singur înainte de a o aplica în timpul sexului.

Foarte important: folosește această tehnică doar în situații de urgență. Nu exagera și nu o folosi excesiv.

Combinarea tehnicilor pentru a întârzia ejacularea

Recomandarea mea este să încerci fiecare tehnică în parte. Observă care te ajută cel mai mult în a-ți întârzia ejacularea pentru a nu îți mai da drumul repede.

Cea mai importantă dintre ele este tehnica respirației. Este un exercițiu de bază pentru a scăpa de ejacularea precoce.

În continuare te invit să citești articolul despre cum să te masturbezi ca și antrenament pentru întârzierea ejaculării.